duminică, 5 octombrie 2008

5octombrie 2008

Sa ingani aceleasi dureri cu cel de langa tine...
Incercand sa arunc cat mai putine priviri insistente,curiozitatea ma bantuie ca intotdeauna:ea plangea langa usa de la intrare in autobuz, 'din cauza lui?'Alaturi,el,aparent indiferent, atingand-o din cand in cand, incercand sa imite o oarecare păsare:’inca sunt aici’.
Raspunsul imi suna imediat:’da,el e de vina.’Ma mai uit din cand in cand la ea:’doar cobor de abia peste 3 statii de autobuz’,imi zic. Ea imi raspunde printr-o expresie dispretuitoare si atunci ,incerc sa imi schimb decorul,intorc privirea. Imi parea rau pentru imaginea din fata mea,voiam s-o ajut cumva,s-o intreb ‘ce s-a intamplat?’,dar mi-am gasit gestul exagerat si in plus, probabil acea expresie urma sa fie transfigurata intr-un limbaj verbal nu tocmai placut. Asa ca, am renuntat la acel gand.
Drumurile noastre s-au separat in statia de metrou:ea tot in aceeasi stare,pierduta,mergand in permanenta cu trei pasi inapoia lui,el afisandu-se nonsalant,jocul nervos cu umbrela trandandu-i, insa, adevarata stare. Suferea intr-un mod egoist. Este suferinta mea si numai a mea.
I-am pierdut printre oameni. De s-ar pierde si sentimentele in multime,in momentul in care decidem sa le negam...
Si atunci de ce sensibilitatea se masoara dupa sexul persoanei respective?
Din categoria ‘Memento pentru suflete,momentan,imposibil de vindecat.’

0 comentarii: