miercuri, 30 decembrie 2009

Cum să te porţi anormal în normalitate




S-ar spune că e bine să te străduieşti cât mai mult ca să obţii ceea ce vrei, dar vă spun că un efort prea intens este imediat sesizat şi chiar devine iritant pentru alţii. Poate ai intenţii bune, dar nu cred că există cineva căruia să-i pese de intenţiile tale. Toţi sunt interesaţi de rezultatul final. Cât?Cum?De ce? Nu! Îmi place finalul: bravo! Nu îmi place: ia-o de la capăt sau vezi tu unde ai călcat strâmb şi remediază situaţia.
Dar haideţi să vorbim un pic şi de un anumit gen de oameni: oamenii care vor să fie prietenii tuturor, care ar veni cu tine oriunde: be my friend,oh, be my friend! Nu, nu sunt răutăcioasă,nu am nimic cu ei. Nu contest intenţiile nobile ale acestor oameni, dar problema este,din nou: nu te intreabă nimeni de intenţii. Cu toate acestea, nu pot nici să-i acuz de ceva anume. Cu toţii vrem prieteni în jurul nostru, numai că unii se tratează natural, iar alţii artificial. Artificialitatea e una dintre ‚bubele’ noastre. Oricât de sinceri/ cumsecade ne-am arăta în faţa lumii, uneori chiar ne străduim prea mult. Cu cât efortul e mai considerabil, cu atât ‚buba’ supurează consistent într-un colţ din noi. Mulţumindu-i pe cei din jur nu este suficient. Din când în când, grija numai şi numai pentru binele nostru nu se traduce prin egoism. Să admiţi că ai şi defecte şi că nu eşti perfecţiunea în persoană nu este nicidecum vreo subapreciere.


Ne auzim la anu’ , să fie un an bun!
Cheers!

marți, 15 decembrie 2009

I'm a miiiiiiiime



Şi a început de azi să cadă, câte un fulg, acum a stat.
A început iarna, a început să ningă.
Dacă ei au clădiri înclinate, noi azi am avut autobuze "înclinate" (de greutatea pasagerilor grăbiţi şi înfriguraţi).
Bălţi, frig, vânt, aglomeraţie peste tot, poliţişti puşi inutil în mijlocul intersecţiilor (să vă dirijaţi pe voi data viitoare!)
Am obosit şi mi-e frig.
Haos în Bucureşti!

duminică, 13 decembrie 2009

that is so me right now ^_^

I think last night, you were driving circles around me


P.S. E ok şi varianta lui Damien Rice, dar sună mai bine Greg Laswell.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

the cold in December

vineri, 11 decembrie 2009

leave my door open just a crack:)

joi, 10 decembrie 2009

July was a lovely year


Ştiţi basmul acela cu broscoiul care odată sărutat de prinţesă, se transformă în fiinţă umană şi apoi, cei doi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Mă gândeam astăzi că se poate face o asociere între acest basm şi lumea reală. Acum nu spun că noi toate am fi nişte prinţese,nu vorbesc de morala poveştii, nici de aspecte fizice, ci de simplul fapt că poate toţi bărbaţii sunt niste broscoi. Nu este vreo jignire, dar nu este nici compliment. De ce şi cum aşa?
Încep cu raportarea faţă de acelaşi individ, la începutul unei relaţii şi apoi, la sfârşitul ei: un om oarecare-->cel „mai” minunat om de pe această planetă (cel mai,cel mai dintre toţi chiar)-->„ex-ul”. Din broscoi ajunge crai. Din crai ajunge la sfârşit de relaţie să fie...el. Ne îndrăgostim şi, în general, orbim. Apoi ne domesticim, devenim „mai” umani. Ne transformăm şi îl transformăm şi pe EL, îl înnobilăm. Apoi,ne dezvoltăm acut alte simţuri, simţul inimii.
Dar vă zic: raţiunea inimii nu e raţiune. Adevărul e că nu există bărbatul ideal, ci doar bărbatul adaptabil. Dacă nu l-ai nimerit din prima şi altcineva da, nu e nicio supărare: balta nu e în criză niciodată, are destui broscoi.




pe mai târziu.

miercuri, 9 decembrie 2009

pentru că îmi place:)

it begins with this...

"Dacă îl plăteşti pe om cu banane, o să te alegi cu o maimuţă."
David Ogilvy, Confesiunile unui om de publicitate



to be continued...

luni, 7 decembrie 2009

:)

Simon's cat

duminică, 6 decembrie 2009

time will make amends

duminică, 29 noiembrie 2009

amestec la cald

1,2,4...oraşul nu cunoaşte întreruperi de niciun fel,în niciun moment. Oricât de departe îţi ţii gândurile, pe orice stradă ai merge total rupt de ce e în jur, oraşul nu-ţi simte lipsa. Tu poţi să simţi acum lipsa a n persoane, în timp ce el nu va simţi niciodată pe cineva în minus sau în plus. Nu contează. Este o grabă mult prea mare, prea mulţi oameni oriunde te uiţi, iar până şi în puţinele locuri pustii te opreşti să auzi oraşul fremătând la câteva străzi distanţă.
5,8,9...10.Este un lucru foarte ciudat: în momentele de rătăcire, simţi totul la o intensitate mult mai mare. Mintea ţi-e străbătută de atâtea gânduri contradictorii încât ajungi doar la o banală prezenţă fizică: te uiţi, dar nu priveşti, auzi, dar nu asculţi. Nu contează. Chiar acum poate să te strige cineva şi tu să treci uşor pe lângă respectiva persoană. Nu contează.
Aici sunt doar eu şi gândurile mele, iar intensitatea simţirilor se diminuează uşor. O experienţă poate să fie prin definiţie aceeaşi pentru toţi, dar total diferită ca desfăşurare, ca trăire, ca sentimente.
1,2,4,5,8,9...10. Dar omul este o fiinţă cu spaţii.Contează...

marți, 17 noiembrie 2009

Intâmplarea face ca...

Ne orientăm după timp, căci timpul nu stă niciodată pe loc pentru mine, pentru tine sau pentru noi. Avem pentru fiecare activitate un interval cât de cât definit, dar suntem întotdeauna certaţi cu timpul. Ne trezim de dimineaţă, fiecare cu propriul ritual. Ne lovim de n persoane străine,dar de mult prea puţine feţe familiare. Iubim până în zori, până primim o mare palmă peste ceafă sau nu mai iubim deloc. Iubim ce ne face bine, adesea ce ne face rău, iubim complexul, niciodată ceva simplu. Privim cu neîncredere următoarele 2 minute, gândim prea mult, dar uneori prea puţin. Ne expunem zilnic la mai mult decât realizăm, spunem mai puţin decât am vrea. Vorbim, dar nu comunicăm. Ne uităm, dar nu privim. Vedem în fiecare secundă altceva. Modul în care ne raportăm la aceeaşi situaţie ar fi diferit la fiecare abordare- nu suntem constanţi. Uneori cerem prea mult de la cei din jurul nostru-dacă eu pot, tu de ce nu poţi? Dacă eu vreau, tu de ce nu vrei? Dacă eu te iubesc, tu de ce nu mă iubeşti? 15.000 de întrebări şi mult prea puţine răspunsuri concrete. Cerem adevărul-câteodată îl primim cu tot cu consecinţe. Ne enervăm din nimicuri, ocolind ceea ce ne deranjează de fapt. Reproşăm prea mult, apreciem prea puţin, schimbăm şi mai puţin. Incercăm să înţelegem, nu înţelegem de cele mai multe ori. Incercăm să credem- în ce să credem? In orice, că doar fiecare e cu stâlpul său. Avem momente în care suntem confuzi, încurcaţi sau momente în care zâmbim, însă ceva e mereu la fel: suntem fericiţi pentru prea puţin timp. Sunt momente în care nu ştim cum să reacţionăm, vrem ceva, dar nu ştim cum să cerem- nu merge nici ‚te rog’, nici ‚vreau’. Suntem un amalgam de sentimente, de trăiri. Suntem imprevizibili, suntem aici, acolo, nicăieri, pretutindeni. Suntem oameni. Intotdeauna complicaţi, niciodată simpli. Seara când ne întoarcem între pereţii noştri, luăm întreaga zi de la capăt, în capul nostru,realizând că poate azi am pierdut ceva pe drum.Trecutul meu,al tău, al nostru nu mai există, prezentul e pe cale sa dispară si el,iar viitorul încă nu există. Cine suntem la finalul zilei?

sâmbătă, 26 septembrie 2009

on and off,on and off,on and off

Sia-buttons: http://www.youtube.com/watch?v=Uvd814WG2t4

marți, 22 septembrie 2009

Intram in prelungiri...

Exista ecuatii,care la prima vedere par extrem de simple,dar, de fapt ,chiar si ''1­+x=2'' poate fi o ecuatie cu solutie nedeterminata. ''X''-ul nu este mereu 1 si,chiar daca ar fi 1, este stiut faptul ca 1 si cu 1 nu fac intotdeauna 2. Da,complicat!
Si despre ce vorbim pana la urma? Despre un alt fel de singuratate, singuratatea in 2.
Cand te afli intr-o relatie,nu poti sa ii pretinzi celui de langa tine atentie deplina,in orice moment al zilei sau al noptii,nu poti sa ii ceri toate cele 24 de ore amarate ale sale.El,in cele 24 de ore,are diverse preocupari,mai mult sau mai putin tipice specimenului masculin( oricum,extrem de importante pentru el, indiferent daca te includ sau nu). Dar nu te intereseaza asta,de fapt!Nu vrea nimeni sa intre in prea multe detalii cand e vorba de activitatile LUI ! S-ar putea sa ai surprize,desi,in mare,cam toti sunt la fel. Nu esti vreo maniaca,nici nu vrei sa cersesti afectiune,dar din alea 24 de ore,parca,parca ti-ar prinde bine un pic de atentie. Sa ai tu impresia, cand il vezi sau cand il auzi, ca individul nu s-a ratacit in drum spre tine si a nimerit pe la usa ta pentru cateva minute( ca el chiar a avut intentia sa ajunga acolo) sau ca nu a apasat o tasta gresit si tu ai raspuns imediat,incantata,prin 'alo?' (evident,tu esti personajul dibace,stii ce taste apesi). Si cand nu se intampla azi,nu se intampla maine,nu se intampla nici peste o saptamana,exista,in mod normal, doua solutii: ii oferi o pereche de papuci,de casa noua ( te gandesti ca daca tot isi schimba casa,macar sa aiba o sedere comoda acolo- daca la tine si-a bagat papucii in ea de casa,cum a putut el,dar in asa fel incat acei papuci sa nu mai fie prin definitie niste...papuci) ori daca te macina pana in maduva oaselor slabiciunea,iei pozitia ''drepti'' si induri tratamentul,gandindu-te ca merge si asa si poate se schimba maine. ''Poate nu o face cu intentie,saracul. Asa e el.'' Tu ii spui la un moment dat ''Nu crezi ca...?'' ,iar el: ''Nu,draga,nu mi se pare.''. LUI niciodata nu i se pare si cu toate astea,uneori,peste cateva zile,vezi o schimbare(timida ea,dar exista),insa stim cu totii vorba aia ''Lupul isi schimba parul, dar naravul ba.'' sau cum imi suna mie mai bine : ''Old habits never die.''. Asadar,cat timp? De terminat,chiar se termina intr-un final totul. Intrebarea este alta. Realism sau agonie prelungita? Bineinteles,realism,doar sa ma astepte un pic realitatea,o sa vin eu,numai ca nu acum. Inca putin,te rog!10 minute si alte 10 minute si alte 10 minute pana te trezesti la luni sau ani.

duminică, 8 februarie 2009

les témoignages du monde

''Toute la vie n'est rien d'autre qu'un jour agreable et puis un autre invivable jusqu'au jour où tu n'es plus''

''Quand j'étais encore en train de chercher le sens de la vie,un bon ami m'a conseillé: arrete-toi,tu vas devenir folle!
Il avait raison,je suis persuadée qu'il n'y a pas de sens,nous sommes une coincidence chimique,biologique et c'est très beau.Mais il n'y a pas de sens.''

''Mais je ne sais pas...quel amour?Je pense que c'est l'habitude,on n'avait aucun amour.On sortait ensemble,on se promenait et maintenant on nous montre le grand amour à la télé!On avait l'amitié pour vivre heureux,s'aimer l'un l'autre,partager les efforts de la vie, voilà c'était ça notre amour!''
(...)

http://www.6milliardsdautres.org/



vineri, 30 ianuarie 2009

Cioburi de portelan,partea I

Nu stiu decat gustul ramasitelor zilei de ieri,nu stiu decat imaginea minutului trecut,nu cred decat intr-o posibilitate,nu-ti zic decat ‘imi pare rau’,nu sunt decat o alta incercare a vietii. Tu ce nu esti,ce nu stii,in ce crezi?



Ploua de cateva zile:nu torential,nu constant,ci din cand in cand.Stii,cand m-ai intrebat daca iubesc,am zambit si ti-am zis:‘din cand in cand’. Iubesc din cand in cand mici parti din oameni straini,din oameni pe care ii intalnesc din intamplare.Cand nu iubesc din cand in cand,ma retrag in coltul meu.Cand nu sunt trimisa la colt,iubesc din cand in cand. Ploua de cateva zile:nu torential,nu constant,ci din cand in cand. Imi pareai pierdut si de asta te-am intrebat. Te intreb din nou: acum mai ploua?